Helmuth Duckadam, Radu Paraschivescu
și
Valentin Moraru
vin #PePromenada!
Luni, 25 iunie, de la ora 19:30
, împletim istoria cu fotbalul, discuția cu vizionarea, părerea jucătorului cu a comentatorilor într-un nou eveniment din seria
Centennial Talks
organizat de
Promenada
, alături de trei dintre cele mai cunoscute nume din fotbalul autohton și nu numai.
Aflăm cum a ajuns România să fie între singurele patru echipe europene care au participat la prima ediție a
Campionatului Mondial
de fotbal din 1930, ce meserii aveau fotbaliștii și care a fost implicarea regelui Mihai I pentru plecarea sportivilor români la ediția inaugurala a Cupei, cât a durat drumul până în
Uruguay
și care au fost performanțele
Naționalei
de-a lungul timpului; care au fost vedetele fiecărei ediții de
Cupă
, dar și care sunt marii fotbaliști ai țării noastre care nu au prins nici măcar un minut de
Campionat Mondial
.
„
Eroul de la Sevilla
”, Helmuth Duckadam, intrat în
Cartea Recordurilor
pentru patru lovituri de departajare apărate în finala Cupei Campionilor Europeni jucate de FC Steaua cu
FC Barcelona
în 1986, îl va întâlni pe scriitorul și j
urnalistul sportiv Radu Paraschivescu
, autorul mai multor volume despre fotbal, printre care „Fanionul roșu. Campioni de vis, gesturi de coșmar” pentru care a și primit, de altfel, în 2005,
premiul „Ioan Chirilă” pentru cea mai bună carte de sport.
Discuția va fi moderată de
Valentin Moraru
, jurnalistul sportiv cu peste 20 de ani de experiență în studiourile de televiziune și în tribuna de comentator.
Cele mai importante faze din participările României la
Campionatele Mondiale
de Fotbal vor fi și ele rulate și dezbătute pe un ecran imens LED, Full HD de 6.0 x 4.5 m.
Dezbaterea se va derula în intervalul
19.30 – 20.30
și va fi urmată de
proiecția unui meci important din grupa B, Portugalia – Iran
.
La finalul dezbaterii am pregătit și un
concurs cu premii
! Răspunde la întrebări și poți câștiga
o minge semnată chiar de
„
Eroul de la Sevilla
” Helmuth Duckadam!
Ediția de anul acesta a
Cupei Mondiale FIFA Rusia 2018
va fi transmisă integral pe terasa Promenada, printr-un parteneriat cu Televiziunea Română care deține drepturile exclusive de difuzare.
Terasa va fi, astfel, rezervată microbiștilor pentru aproape 100 de ore de meci, în perioada 14 iunie – 15 iulie. Descoperă
programul complet al meciurilor
AICI
.