Magie de primăvară: parfumuri care spun povești

Se spune că dacă porți parfumul potrivit pentru tine, nu-ți mai trebuie nimic altceva. Cu parfumul potrivit, capeți puteri nebănuite: încredere sporită în sine, strălucire în ochi și puterea de a cuceri, toate împreună, conducându-te pe drumul spre succes.

 

Cum să îl alegi pe cel care ți se potrivește?

 

✓ Gândește-te la categoria de parfumuri pe care o folosești: florale, lemnoase, orientale, citrice, dulci, fresh, etc.

✓ Când încerci un parfum aplică-l direct pe piele – îi vei simți aroma mult mai bine.

✓ De asemenea, după ce puverizezi parfumul, așteaptă 10-15 secunde – doar după acest timp îi poți simți aroma reală.

✓ Și, nu în ultimul rând, nu testa mai mult de 3 parfumuri deodată pentru că mirosurile se vor amesteca și te vor induce în eroare.

 

Beautik Haute Parfumerie Promenada (parter) te așteaptă cu o gamă largă de parfumuri autentic franțuzești, dar și cu sfaturi despre cum poți să-l alegi pe cel perfect pentru pentru tine sau chiar pentru cei dragi. Iată doar câteva exemple și poveștile lor:

 

Maison Francis Kurkdjian Aqua Celestia

Aqua Celestia este al treilea parfum din seria Aqua, dupa Aqua Universalis din 2009 si Aqua Vitae din 2013. Reprezinta o piesa esentiala — asemenea unei camasi albe. O poti purta astazi impreuna cu costum si cravata, iar maine poti rula manecile si o poti purta in stil casual. Un parfum versatil, o calatorie emotionala care reliefeaza armonia dintre simturi si minte. Aqua Celestia transpune legatura perfecta intre albastrul cerului si cel al marii, inspirand o cale spre linistea absoluta. O prospetime cereasca colorata cu menta proaspata si coacaze negre, imblanzita de generozitatea florilor de mimoza de Provence si a notelor de mosc.

1

Diptyque Colectia „The Eye of a Poet”

Colectia „The Eye of a Poet” de la Diptyque reprezinta o invitatie de a descoperi aromele unei gradini luxuriante prin ochii unui artist. Ea evoca mirosul care patrunde in casa atunci cand deschidem fereastra catre acest colt romantic infinit de natura. O interpretare moderna, dar in acelasi timp poetica, a gamelor L’Ombre dans l’Eau si Baies. O plimbare printre hatisurile bogate de vegetatie si pomi fructiferi, pentru a descoperi locuri si arome ascunse. Gamele de parfumuri L’Ombre dans l’Eau si parfumuri de ambient Baies intruchipeaza o gradina luxurianta, la marginea apei si o intruziune scurta in amintiri, capturate in memoria unei bune prietene a celor trei fondatori ai casei Diptyque. O colectie inspirata de aroma patrunzatoare a trandafirilor si a coacazelor negre, o imbinare de plante, petale, esente si pulberi magice.

2 

Houbigant  Quelques Fleurs L’Original Extract de Parfum Travel Set

Quelques Fleurs L’Original este unul dintre cele mai cunoscute parfumuri clasice. Quelques Fleurs a fost primul buchet multi-floral, combinand arome florale din trecut reinventate cu note actuale. Este disponibil in doar cateva magazine exclusiviste din intreaga lume. Genealogia Parfumurilor citeaza acest parfum drept reperul inovativ care a stabilit o noua clasificare si care a influentat multe compozitii aromatice mult timp dupa aparitie. Multe din parfumurile disponibile astazi pe piata sunt « descendenti » ai aromelor florale initiate de Quelques Fleurs. O celebra publicatie a parfumurilor din Paris, Dragoco Report, a creditat Quelques Fleurs ca fiind parfumul care a ridicat Franta la nivel de lider pe piata parfumurilor.

3

Uermi Ur Silk

In conceptia artistului, a fost necesara o cercetare olfactiva in colaborare cu trei parfumieri francezi celebri: Jean Jacques, Philippe Bousseton, Lie Antoine. Ei au creat frumoase ‘raspunsuri olfactive’ la intrebari provocatoare, cum ar fi: „daca te gandesti la catifea, matase sau tweed … ce fel de parfum ti-ar veni in minte?” Fiecare interpretare libera este intotdeauna foarte personala. Parfumeria artistica isi intalneste din nou originile: cercetare si maiestrie in fiecare detaliu. Compozitia Uermi, Ur Silk interpreteaza matasea, o tesatura incredibila… adorata atat de barbați, cat și de femei, in diferite perioade și culturi. Neteda, delicata și senzuala – poate cea mai senzuala – experienta a pielii. Ea te face sa crezi in primavara…vara … si in orice altceva.

4

The Vagabond Prince Land of Warriors

The Vagabond Prince reprezinta un spirit aventurier, un explorator pasionat, un visator romantic. Transpus din lumea basmelor, il putem intalni in folclorul fiecarei natiuni: cel mai curajos personaj dintr-o poveste, de multe ori nesabuit in ochii unui om obisnuit, dar inca suficient de curajos pentru a triumfa.

In lumea povestilor The Vagabond Prince, eroii sunt arhetipuri clasice: monarhi nobili, domnite cochete, aventurieri feroce, imbracati din cap pana in picioare in costume robuste de piele. Cu aceasta ocazie, maestrul parfumier Bertrand Duchaufour uimeste inca o data cu inventivitatea sa, creand in compozitia parfumului Land of Warriors un amestec vertical unic de acorduri de piele, care apar in toate etapele compozitiei, aducand tribut multiplelor fatete versatile.

5

Zarko Perfume Molecule 234.38

Potrivit “nasului” casei de parfumuri Zarko, acesta si-a dorit dintotdeauna sa creeze un parfum care sa incapsuleze un singur climat, stil de viata si estetica, apartinand tarii sale native, Scandinavia. In prezent, parfumierul creeaza produse de parfumerie clasica franceza, cu stiinta moleculara stricta de origine nordica. Molecula de 234.38 se bazeaza pe o singura molecula ca ingredient dominant, care interactioneaza cu proprii feromoni, transformandu-l mai mult intr-un fenomen decat intr-un parfum real.
Compozitia moleculei, precum si puterea sa corespunde cu temperatura corpului si imprejurimile in care se afla persoana ce il poarta, facand-o astfel parte activa a parfumului, care va evolua in mod continuu pe o perioada de zece ore, dezvaluind combinatia unica de molecule contradictorii.

6