Promenada foloseşte cookies pentru a se asigura că vă bucuraţi de cea mai bună experienţă pe site. Aflaţi mai multe aici.

ZIUA IEI, celebrată la Mall Promenada printr-un seminar de inițiere în arta acului și a cămășii tradiționale românești

 Evenimentul a marcat finalul expoziției „ie veche, ie nouă”, cu desemnarea celor două ii câștigătoare

București, 25.06.2015 – Expoziția „ie veche, ie nouă”, găzduită de mall Promenada în perioada 31 mai – 24 iunie, și-a desemnat câștigătoarele concursului de creație de ii, cu ocazie Zilei Internaționale a Iei. Expoziția a reunit 29 de piese originale, lucrate manual de membrele comunității SEMNE CUSUTE, și s-a încheiat cu un seminar de coasere a iilor, susținut de Ioana Corduneanu, fondatoarea blogului SEMNE CUSUTE și a comunității SEMNE CUSUTE ÎN ACȚIUNE.

Iile au fost jurizate de către Dr. Varvara Buzilă, Nelu Dumitrescu, Sebastian Paic, specialiști în folclor și etnografie, și Ioana Corduneanu. Aceștia au desemnat câte o câștigătoare pentru fiecare dintre categoriile ie veche și ie nouă. Cele două câștigătoare desemnate sunt Alexandra Pogăcean (cămașa de Ilfov) la categoria ie nouă și Mărioara Constantin (cămașa cu ciupag) categoria ie veche. Alături de cele 29 de piese, expoziția a cuprins și un veșmânt cusut de Ioana Corduneanu, într-un gest de solidaritate cu membrele Șezătorii Virtuale.

Iile pentru concurs au fost create conform tradiției, acestea fiind cusute din octombrie 2014, când s-a dat startul concursului, până la finalul înscrierilor. Ca recunoaștere, câștigătoarele au primit două piese de port ce vor completa iile lucrate manual, precum și un loc la masa juriului ce va delibera în concursul de anul viitor.

 

Expoziția de la mall Promenada a cuprins 3 categorii de piese: ”IE NOUĂ” – un omagiu adus creativității, care a cuprins 7 piese cusute de la zero, “IE VECHE” – un omagiu adus tradiției, care a cuprins 10 piese cusute pornind de la o ie existentă, „IE ÎN DEVENIRE” – 12 piese care fie au fost finalizate după termenul limită, fie erau încă în lucru.

 

A fost o încântare să văd un vis ambițios căpătând contur prin această expoziție. Concurentele s-au întrecut pe ele însele și au întrecut așteptările juriului. Mă bucur că, alături de creatoarele acestor ii adevărate, am avut ocazia să oferim vizitatorilor mall Promenada o incursiune în istoria portului românesc.a declarat Ioana Corduneanu.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența Iuliei Gorneanu, una dintre susținătoarele active ale culturii românești și curatorul primei expoziții de ii găzduite de mall Promenada, „IA: Semne și Poveste”. Aceasta deține o colecție impresionantă cu veșminte autentice, cusute sau țesute manual, din toate zonele țării, unele dintre ele datând chiar din anul 1900.

Odată cu acest eveniment, a fost decisă și tema concursului de anul viitor, „IA AIDOMA”, care va urmări reproducerea unor cămăși românești care se regăsesc în prezent în muzee prestigioase din lume precum Muzeul Metropolitan din New York sau Muzeul de Textile din Canada.

Povestea SEMNE CUSUTE a început în anul 2012, când Ioana Corduneanu a lansat blogul cu același nume, ce adună peste 1000 de motive tradiționale străvechi și modele de ii din spațiul românesc, alături de scheme de croială, tehnici de cusut și povești despre ie și despre semne. În 2014, a luat naștere Șezătoarea Virtuală, SEMNE CUSUTE ÎN ACȚIUNE, o comunitate online cu peste 8.000 de membri, care își propune să creeze ii autentice, conform tratiției străvechi.

Mai multe detalii despre eveniment puteți descoperi pe promenada.ro sau pe Facebook, Promenadaro.

 

 

*** Despre mall Promenada

Promenada reinventează experienţa cumpărăturilor şi a divertismentului, adresându-se unui public cu un stil de viaţă contemporan, aflat în continuă căutare de surse de inspiraţie şi de creativitate. Centrul comercial este situat în Calea Floreasca 246B, în imediata vecinătate a stației de metrou Aurel Vlaicu. După numai un an de la deschidere, Promenada a devenit un reper în viața urbană a orașului printr-un design avangardist, bazat pe linii curbe, lumină, mult alb şi accente de culoare, un mix de chiriaşi care satisface aşteptările unui public tot mai exigent, dar și prin terasa verde, inspirată de grădinile japoneze, unde vizitatorii se pot relaxa, bucurându-se vara de proiecţii de film, spectacole de teatru sau concerte și de un patinoar în aer liber pe durata iernii. La finalul anului 2014, mall Promenada a intrat în portofoliul fondului de investiții sud-african NEPI (New Europe Property Investments).

Centru de Presă

Property of

Urmărește-ne
și pe

Abonează-te la
newsletter-ul nostru

Adresa de e-mail nu este corectă

Urmărește-ne și pe

Abonează-te la
newsletter-ul nostru

Adresa de e-mail nu este corectă

Property of