Promenada foloseşte cookies pentru a se asigura că vă bucuraţi de cea mai bună experienţă pe site. Aflaţi mai multe aici.

Promenada descifrează misterele piramidelor egiptene alături de cei mici

Echipa Kids in Pyramids invită copiii în universul educativ al civilizaţiei egiptene

București, 04.11.2015 – În perioada 10 noiembrie – 4 decembrie, mall Promenada aduce în premieră expoziţia Kids in Pyramids, o aventură plină de surprize în lumea Egiptului Antic dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. Expoziția se află pentru prima oară în România și își propune să le aducă celor mici misterele egiptologiei într-o formă interactivă și ușor de înțeles.

În fiecare zi, în intervalul orar 9:00 – 20:00, echipa Kids in Pyramids îi întâmpină pe cei mici cu un curs interactiv de aproximativ 45 de minute, unde copiii vor afla informaţii esenţiale despre una dintre cele mai importante civilizaţii din epoca antică. Lecţia încurajează învăţarea interactivă, prin joacă, în timp ce machetele piramidelor, costumaţiile copiilor şi puzzle-urile vor transforma cursul într-o experienţă distractivă. Pe tot parcursul traseului, cei mici vor fi supravegheați de ghizi specializaţi care vor răspunde la toate întrebările si curiozităţile acestora.

Cei mici intră în spiritul Egiptului Antic încă din primele minute ale experienţei când sunt costumaţi în faraoni sau Cleopatra înainte de a începe turul. Intraţi în noile roluri, copiii încep o călătorie inedită într-o lume mistică, unde pot vizita piramida şi căuta artefacte în nisipul din primul punct de plecare din cadrul expoziţiei, vor descifra puzzle-uri distractive şi hieroglife, vor descoperi sarcofagul lui Tutankamon şi vor afla detalii despre cel mai cunoscut faraon al Egiptului. Copiii vor lua parte la construcţia unei piramide în miniatură şi vor afla cum au fost construite acestea în antichitate.

Distracţia însoţeşte micii curioşi în fiecare punct al expoziţiei  – copiii vor face cunoştinţă cu mumii şi vor afla mai multe despre cum a apărut acest mit înfricoşător, iar camera comorilor îi va întâmpina pe micuţi cu surprize. Pozele haioase vor întregi reţeta de succes pentru o porţie de învăţare distractivă.

Prețul unui bilet este de 15 Lei și poate fi achiziționat de la biroul Info Point, situat la parter. Pentru grupurile organizate de minimum 15 copii, prețul unui bilet este de 10 Lei/ persoană. Rezervările se fac pe rezervari@promenada.ro și/ sau la numărul de telefon 0726 377 978. Haideți să descifrăm împreună secretele Egiptului Antic!

Mai multe detalii despre eveniment puteți descoperi pe promenada.ro sau pe Facebook, Promenadaro

*** Despre mall Promenada

Promenada reinventează experienţa cumpărăturilor şi a divertismentului, adresându-se unui public cu un stil de viaţă contemporan, aflat în continuă căutare de surse de inspiraţie şi de creativitate. Centrul comercial este situat în Calea Floreasca 246B, în imediata vecinătate a stației de metrou Aurel Vlaicu. După numai un an de la deschidere, Promenada a devenit un reper în viața urbană a orașului printr-un design avangardist, bazat pe linii curbe, lumină, mult alb şi accente de culoare, un mix de chiriaşi care satisface aşteptările unui public tot mai exigent, dar și prin terasa verde, inspirată de grădinile japoneze, unde vizitatorii se pot relaxa, bucurându-se vara de proiecţii de film, spectacole de teatru sau concerte și de un patinoar în aer liber pe durata iernii. La finalul anului 2014, mall Promenada a intrat în portofoliul fondului de investiții sud-african NEPI (New Europe Property Investments).

Centru de Presă

Property of

Urmărește-ne
și pe

Abonează-te la
newsletter-ul nostru

Urmărește-ne și pe

Abonează-te la
newsletter-ul nostru

Property of