Promenada foloseşte cookies pentru a se asigura că vă bucuraţi de cea mai bună experienţă pe site. Aflaţi mai multe aici.

Fii primul care vestește primăvara!

28 februarie 2017
Fii primul care vestește primăvara!

După Luna Iubirii, începutul de primăvară ne dă noi ocazii de a-i suprinde pe cei din jur cu mici atenții care aduc zâmbete.

Primăvara nu vine doar cu natură verde, temperaturi blânde și soare cuceritor ci și cu ocazii în care putem să ne arătăm aprecierea și respectul față de cei dragi. Vorbim, bineînțeles, despre 1 martie și 8 martie.

Dacă sărbătoarea Mărțișorului ți se pare demodată, trebuie să știi că ea are mare însemnătate în cultura noastră, o primă dovadă fiind că în multele dintre limbile lumii acest cuvânt nu are echivalent, fiind prezent sub această formă doar în cultura populară românească.

Unii istorici consideră prezența ca fiind datorată substratului comun daco-tracic, anterior romanizării. Alții, că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război.

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât. Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Fetele adolescente purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caș. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

Folclorul nostru definește Mărțișorul ca fiind un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu. Femeile și fetele primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii.

În prezent, Mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât.

Așadar, ai o mulțime de motive să păstrezi tradiția și să le oferi doamnelor și domnișoarelor din jurul tău Mărțișoare:

 

Devii vestitorul primăverii, un anotimp mult-așteptat după o iarnă grea!

Faci o impresie bună!

Câștigi aprecierea celor cu care lucrezi și a celor cu care te intersectezi!

Dai dovadă de respect!

Transmiți urări de bine printr-un gest simplu!

 

Splend’Or Promenada te așteaptă cu o ofertă cu adevărat specială la mărțișoare speciale:

Martisor-spl-FB-3

Vino să vestești primăvara cu cel mai inspirat mărțișor!

 

Citeşte mai departe

Property of

Urmărește-ne
și pe

Abonează-te la
newsletter-ul nostru

Adresa de e-mail nu este corectă

Urmărește-ne și pe

Abonează-te la
newsletter-ul nostru

Adresa de e-mail nu este corectă

Property of